UȘI DE INTERIOR

Ușile de interior sunt elemente importante ale casei tale, ce ar trebui să fie luate în considere atunci când stabilești design-ul interior al locuinței. Ușile de interior au rolul de a asigura un echilibru cromatic, de a completa stilul decorativ, sau din contră, uneori au rolul de a asigura un contrast puternic, menit a scoate în evidență anumite elemente ale designului interior. Poți transforma ușa de interior într-un element central, care să atragă atenția sau o poți transforma într-un element de suport, care să susțină întreaga amenajare interioară.

usi-de-interiorÎn afară de rolul estetic evident pe care îl au ușile de interior, acestea au și un rol funcțional. O ușă de interior aleasă bine trebuie să îți ofere o protecție termică adecvată, să nu permită pierderile de căldură. Mai mult decât atât, o ușă de interior trebuie să îți asigure și o protecție fonică corespunzătoare. Cu toții avem zile obositoare în care tot ce ne dorim este să ne refugiem într-o cameră și să ne bucurăm de liniștea care ne-o oferă. În mod sigur nu ne-am bucura să ne refugiem într-o cameră și să auzim copiii jucându-se și țipând în camera alăturată. O ușă de interior trebuie să îți asigure și o anumită discreție. Spre exemplu, nu sunt potrivite ușile de interior din sticlă la baie sau la dormitor pentru că nu îți vor asigura intimitatea necesară.

În cele ce urmează, vom discuta despre materialele din care sunt realizate ușile de interior, accesoriile ușilor de interior, dar și câteva sfaturi de care trebuie să ținem cont atunci când alegem o ușă de interior.

Materialele din care sunt fabricare ușile de interior

Spre deosebire de ușile de exterior, ușile de interior pot fi fabricate dintr-o gamă largă de materiale sau combinații de materiale, fiecare având avantajele și dezavantajele lui.

Ușa de interior din lemn masiv. Ușile din lemn masiv se află pe lista celor care au o locuință clasică și care preferă calitatea în locul modernismului. Ușile din acest material de cele mai multe ori sunt lucrate cu o atenție la detalii impresionantă. Poți găsi acest tip de uși într-o gamă largă de esențe precum stejar, nuc, cireș sau tei. Cei mai mulți cumpărători preferă ușile din lemn masiv de stejar, pentru că oferă un aspect elegant oricărei încăperi. Mai mult decât atât, specialiștii susțin că o ușă de interior de stejar, de o calitate superioară, și care a fost întreținută corespunzător, poate avea o durată de viață chiar și de 100 de ani. Totuși, ușile din lemn masiv au și foarte multe dezavantaje. Spre exemplu, ușile din lemn sunt și cele care se zgârie cel mai ușor sau suferă deformări în timp. Însă, producătorii se străduiesc din ce în ce mai mult să ofere cumpărătorilor uși de interior mult mai rezistente, fabricate cu ajutorul unor noi tehnologii care asigură o calitate superioară a lucrărilor.

Ușa de interior din MDF. Ușa din MDF are în componența sa tot lemn, dar de o densitate medie, aplicat pe un suport cu ramă din lemn masiv, de diferite esențe, având rol de susținere. Ușile de MDF sunt preferate de cumpărători deoarece au un preț accesibil și o rezistență sporită, dar și o durată de viață destul de îndelungată. Desigur, ușile din MDF nu sunt la fel de rezistente ca ușile din lemn masiv, dar reprezintă o alternativă satisfăcătoare la acestea.

Ușa de interior celulară furniruită. Acest tip de ușă are în componența sa hârtie celulară la interior, ramă din MDF sau lemn masiv și fețe din MDF acoperite cu furnir. Avantajul major al acestui tip de ușă este faptul că are o greutate redusă, este rezistentă la zgârieturi și se poate retușa ușor dacă este din greșeală lovită.

Ușa de interior din lemn stratificat furniruit. Ușa din lemn stratificat furniruit reprezintă o variantă de mijloc între ușa din lemn masiv și ușa din MDF sau HDF. Este o ușă plină, realizată din panel, peste care se va aplica un strat de furnir.

Ușa de interior celulară din MDF vopsit. Singura diferență dintre acest tip de uși și modelul anterior este faptul că aceasta are fețele din MDF vopsite. Deși estetic arată mai bine, mai modern, ușa de interior din MDF vopsit este mult mai dificil de întreținut. Trebuie să ai mare atenție să nu lovești ușa pentru că retușarea nu se face la fel de ușor.

Ușa celulară profilată din HDF. Ușa din HDF este o ușă realizată dintr-o placă de fibre de înaltă densitate. Ca tehnologie de fabricare, se aseamănă cu ușa din MDF, diferența fiind la nivel de material. În cazul ușilor din HDF, lemnul este tocat mult mai fin pentru o rezistență sporită, însă acest lucru determină și o greutate mai mare a ușii. După cum spuneam, ușa din HDF este mult mai rezistentă la zgârieturi, dar se retușează la fel de greu.

Ușa de interior din tăblii. Acest model de ușă este realizat din plăci de lemn sau de panel, fiind o ușă destul de fiabilă, rezistentă și ușor de întreținut.

Ușa de interior cu folie PVC. Ușa de interior are fețele din MDF acoperit cu autocolant din PVC. Din punct de vedere calitativ, această ușă de interior este cea mai slabă, acest lucru reflectându-se și în prețul mic. Dezavantajul major al acetui tip de ușă este că odată zgâriată, nu mai există nicio soluție pentru a o repara, înlocuirea ei fiind obligatorie.

Ușa de interior din cristal securizat. Acest tip de ușă reprezintă o alternativă pentru ușile din lemn, clasice. Ușile din cristal securizat sau din sticlă vor da casei tale un aspect ultra modern.

Accesorii pentru ușile de interior

Atât ușile de interior, cât și cele de exterior, au în componența lor mai multe accesorii, fără de care nu ar funcționa la fel de bine. Primul și cel mai important accesoriu este sistemul de închidere, care poate fi de mai multe feluri:

Broaște: dotate cu o limbă acționată manual care rezistă la întrebuințarea normală a ușii. Există mai multe tipuri de broaște, pentru ușile antifoc sau cu sistem antipanică (dispun de o tehnologie specială pentru a fi utilizate cu sistemele de mâner antipanică).

Zăvoare și lanțuri: reprezintă sisteme clasice de securizare a ușilor

Cilindri (butuci): ușor de manevrat din interior pentru acționarea ușii

Electromagneții: ideali pentru ușile cu trafic intens. Asigură o închidere corespunzătoare și sigură a ușii și o deschidere facilă în același timp.

Contraplacă: este încastrată în perete și are rolul de a bloca limba și de preveni deteriorarea tocului.

Cel de-al doilea accesoriu important este reprezentat de sistemul de amortizare. Folosite mai puțin în cazul ușilor de interior, amortizoarele au rolul de a frâna ușa pentru a preveni deteriorarea ușii în timpul închiderii.

Pragurile, tocurile și chederele au rol la fel de important în funcționarea corespunzătoare a ușii. Pragurile și tocurile pot fi confecționare din lemn sau din aluminiu, în funcție de preferințele clientului. Chederele sunt fabricate din cauciuc și au rolul de proteja ușa de zgârieturile care ar putea apărea la contactul cu tocul ușii.

Cum alegem ușa de interior potrivită?

De multe ori, ușile de interior sunt alese superficial, pe criterii subiective, fără a se lua în considerare stilul de amenajare interioară al locuinței. În continuare te vom învăța cum să alegi ușa de interior potrivită locuinței tale.

Specialiștii recomandă anumite uși de interior pentru fiecare cameră. Spre exemplu, pentru intrarea în dormitor sau în bucătărie se potrivesc de minune ușile de interior din lemn. Pentru un spațiu de lucru, se recomandă o ușă plină, fără geam, pentru a nu fi distras de ceea ce se întâmplă dincolo de ușă și care să îți asigure izolarea fonică necesară. Tot la intrarea în dormitor se recomandă alegerea unei uși din lemn stratificat, eventual cu geamuri mici și sablate pentru a asigura o anumită intimitate.

Dacă vrei să dai un aspect modern interiorului locuinței tale poți opta pentru ușile glisante, rabatabile sau pliabile care încep să fie din ce în ce mai mult la modă. Ușile rabatabile sau pliabile sunt recomandate mai ales pentru camerele în care spațiu este mic și nu permite deschiderea largă a ușii.

Designerii de interior recomandă asortarea ușilor de interior cu obiectele de mobilier. Poți începe cu culoarea mobilierului sau a pardoselii. Este indicat ca ușa de interior să fie în aceeași nuanță cu parchetul și eventual tocul ușii să aibă aceeași culoare ca și plinta. Însă, aceasta nu este o regulă. Te poți juca cu nuanțele în funcție de preferințele tale. Tot ce contează este ca la final, toate elementele amenajării interioare să fie un întreg.

În alegerea ușilor de interior potrivite poți să ții cont chiar și de tendințele anului. Spre exemplu, anul acesta sunt la mare căutare ușile de interior de abanos, zebrano, stejar alb sau wenge. Totodată, se recomandă alegerea unui singur tip de material pentru toate ușile interioare. Spre exemplu, dacă vrei să mergi pe un stil clasic, cu uși de interior din lemn masiv, nu poți să optezi la dormitor pentru o ușă din sticlă, care de obicei se potrivește amenajărilor moderne.

Atunci când pleci să îți achiziționezi noile uși de interior, nu uita de măsurători! Măsoară cu mare atenție înălțimea, lățimea și grosimea ușii pentru a te asigura că nu vei investi banii în niște uși prea mici sau prea mari pentru camerele tale.

Ușile de interior mai pot fi alese și pe criterii financiare. Spre exemplu, dacă te confrunți cu un buget limitat, atunci ar trebui să te orientezi către varianta cea mai ieftină a ușilor de interior, ușile celulare acoperite cu autocolant. Aceste uși au un aspect destul de elegant și pot da un plus de modernism locuinței tale, însă va trebui să fii extrem de atent pentru că aceste uși se și deteriorează foarte repede. Dacă în schimb, ai un buget nelimitat, prima opțiune pe lista ta ar trebui să fie ușa din lemn masiv, din brad, stejar, frasin, fag, cireș sau nuc, care este de o calitate superioară și oferă și un aspect deosebit locuinței tale.

Alegerea ușilor de interior din lemn

Unul dintre cele mai importante aspecte la o casă pot fi chiar ușile. Acestea reprezintă pentru casa dumneavoastră mai multe aspecte. Dintre cele mai cunoscute aspecte pe care le pot avea niște uși de interior sunt siguranța, estetica și calitatea. Motivele care pot sta la baza alegerii unor uși diferă […] mai mult »